Mult e dulce şi frumoasă limba ce-o vorbim…

Nu îmi vine să cred că am aşteptat atât de mult să scriu un articol în română. Probabil că întotdeauna am avut ideea asta fixă de a scrie în engleză pentru a fi în contact cu cititori din toată lumea. Totuşi, nu ar trebui niciodată să găsesc un motiv de a înlătura alte limbi, mai ales când vine vorba de limba mea maternă. Toate limbile pe care le vorbesc fac parte integrală din mine, dar româna va rămâne întotdeauna limba mea de suflet.

romania201108 427

(Lepşa, unde mi-am petrecut multe vacanțe)

Acum 13 ani, eu si părinții mei ne-am mutat la Bruxelles. Pentru mine, copil fiind, a fost ca o aventură, ca o nouă etapă după 10 ani de copilărie. Părinții mei au vrut să îmi ofere alte oportunități, ceva pentru care le voi fi întotdeauna recunoscătoare. Nu zic că nu aş fi avut oportunități în România. Poate la vârsta asta, aveam deja un serviciu, un mic grup de prieteni şi poate nici nu m-aş fi gândit să plec din țară pentru a studia în străinătate. Cine ştie? Nimeni. Aşa a fost să fie drumul nostru.

romania201108 963

(În drum spre Lepşa)

Stabilirea nostră în Belgia nu a fost primul meu contact cu limbile străine. Când trăiam în România, am îndrăgit mult limba engleză: începusem studiul ei la grădiniță şi am continuat-o la şcoală. Eram fascinată de noile cuvinte pe care le învățam şi – chiar dacă nu realizam în totalitate – era descoperirea unei altei culturi. Bineînțeles, pentru mine nu se punea încă problema de a înțelege cultura anglo-saxonă si mecanismele limbii. Engleza era un fel de evadare și ideea că aş putea să comunic cu oameni din alte țări mă încuraja deja să mă gândesc la viitoarele călătorii. Îmi dau seama că engleza a fost prima sămânță care a dat naştere dorinței mele de a călători.

romania201108 723(O biserică în Lepşa)

Când am ajuns în Belgia, ideea era să merg la şcoală de limbă engleză. Părinții se gândiseră să mă înscrie la o asemenea şcoală, pentru a mă adapta mai uşor, dar apoi şi-au dat seama că ar fi fost o greşeală. Într-un fel, aş fi fost totuşi izolată şi ar fi fost păcat să nu fiu înconjurată de limba franceză şi să mă familiarizez cu cultura belgiană. Am nişte părinți inspirați, ce să mai! Dacă nu mergeam direct la o şcoală belgiană, poate nu aş fi învățat franceza şi flamanda cu atâta uşurință… da, flamanda a fost o surpriză, o surpriză frumoasă şi utilă. Recunosc că nu o mai vorbesc atât de mult ca înainte, dar mi-au rămas destule noțiuni pentru a mă descurca, acesta fiind rezultatul educației bilingve în şcolile din Bruxelles.

Pe când franceza şi flamanda erau limbile “de şcoală”, româna era limba “de acasă”. Nici nu era vorbă să o las deoparte şi nici nu îmi imaginam vorbind altă limbă cu părinții. Am încercat să mai trec pe franceză sau chiar engleză dar suna prea ciudat şi nu mi se părea natural. Cuvintele mami şi tati erau de mult spontane şi nu le puteam înlocui cu maman şi papa. Un alt exemplu sunt anumite cuvinte de alint (sau diminutive) în română care se traduce greu în altă limbă. Un alt cuvânt care nu poate fi tradus fără să îşi piardă din esența lui este cuvântul dor. In engleză, a avea dor de casă se spune to be homesick, care nu îmi dă acelaşi sentiment nostalgic. La fel cu tabla înmulțirii, nu o “aplic” decât în românește pentru că îmi încă mai păstrez în memorie rimele bine cunoscute. Când număr, depinde: pot să număr deseori în altă limbă dar când număr bani, trebuie neapărat să o fac în română. Altfel am impresia că îmi scapă ceva şi nu vreau să greşesc.

romania201108 809

(Grădina mătuşii mele la – din nou – Lepşa)

Sunt foarte mândră că încă mai vorbesc româna. Recunosc că nu scriu foarte mult dar încă mai citesc în română. Nu prea sunt familiarizată cu arhaismele (uneori, îi distrez pe părinți cu reacțiile mele la unele expresii sau cuvinte). Îmi aduc aminte de un curs din anul trei de facultate, care se chema Lingvistica limbilor romanice unde comparam diferitele caracteristici ale limbilor romanice. Bineînțeles, se nimerea să mai intervin când era vorba de română. Iată că într-o zi, când comparam cuvântul stejar în toate limbile romanice, profa ne spune că chêne (în franceză) se spune gorun în româneşte. Am rămas şocată şi chiar am crezut o fracție de secundă că mi-am uitat propria mea limbă. Când am ajuns acasă, am aflat că, de fapt, gorun este un arhaism si un regionalism. Unul din cuvintele pe care nu am să le uit cu siguranță!

romania201108 836

(O pădure în drum spre Lepşa)

Mă întristează când aud despre mulți părinți plecați in străinătate care refuză să mai vorbească limba maternă cu copiii lor, ca şi cum ar fi o povară de care trebuie să scapi. E păcat că nu îşi dau seama de aceasta greşeală, mai ales dacă acea limba este rară. Nu ai de unde să ştii când îți poate fi de folos şi în orice caz, limba maternă este un dar care ar trebui să fie prețuit. În cazul meu, dacă aş fi abandonat româna (o limbă care nu este foarte uşor de învățat), sunt sigură că mi-ar fi venit mult mai greu să o reînvăț mai târziu. Mă bucur că părinții m-au îndrumat bine. M-au invățat să nu uit de unde am plecat si mai ales să apreciez frumusețea diversității!

Enhanced by Zemanta

5 thoughts on “Mult e dulce şi frumoasă limba ce-o vorbim…

  1. Consider ca esti mai bogata spiritual prin faptul ca ai ramas atasata cu respect si nostalgie de limba romana si de cultura pe care aceasta a generat-o. Te felicit pentru ca, astazi, sunt putini cei ce nu isi ascund radacinile si mai pastreaza, dar si imprastie spiritul unei natiuni cum este a noastra.

Leave a reply, don't be shy! :)

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s