Mult e dulce şi frumoasă limba ce-o vorbim…

Nu îmi vine să cred că am aşteptat atât de mult să scriu un articol în română. Probabil că întotdeauna am avut ideea asta fixă de a scrie în engleză pentru a fi în contact cu cititori din toată lumea. Totuşi, nu ar trebui niciodată să găsesc un motiv de a înlătura alte limbi, mai ales când vine vorba de limba mea maternă. Toate limbile pe care le vorbesc fac parte integrală din mine, dar româna va rămâne întotdeauna limba mea de suflet.

romania201108 427

(Lepşa, unde mi-am petrecut multe vacanțe)

Acum 13 ani, eu si părinții mei ne-am mutat la Bruxelles. Pentru mine, copil fiind, a fost ca o aventură, ca o nouă etapă după 10 ani de copilărie. Părinții mei au vrut să îmi ofere alte oportunități, ceva pentru care le voi fi întotdeauna recunoscătoare. Nu zic că nu aş fi avut oportunități în România. Poate la vârsta asta, aveam deja un serviciu, un mic grup de prieteni şi poate nici nu m-aş fi gândit să plec din țară pentru a studia în străinătate. Cine ştie? Nimeni. Aşa a fost să fie drumul nostru.

romania201108 963

(În drum spre Lepşa)

Stabilirea nostră în Belgia nu a fost primul meu contact cu limbile străine. Când trăiam în România, am îndrăgit mult limba engleză: începusem studiul ei la grădiniță şi am continuat-o la şcoală. Eram fascinată de noile cuvinte pe care le învățam şi – chiar dacă nu realizam în totalitate – era descoperirea unei altei culturi. Bineînțeles, pentru mine nu se punea încă problema de a înțelege cultura anglo-saxonă si mecanismele limbii. Engleza era un fel de evadare și ideea că aş putea să comunic cu oameni din alte țări mă încuraja deja să mă gândesc la viitoarele călătorii. Îmi dau seama că engleza a fost prima sămânță care a dat naştere dorinței mele de a călători.

romania201108 723(O biserică în Lepşa)

Când am ajuns în Belgia, ideea era să merg la şcoală de limbă engleză. Părinții se gândiseră să mă înscrie la o asemenea şcoală, pentru a mă adapta mai uşor, dar apoi şi-au dat seama că ar fi fost o greşeală. Într-un fel, aş fi fost totuşi izolată şi ar fi fost păcat să nu fiu înconjurată de limba franceză şi să mă familiarizez cu cultura belgiană. Am nişte părinți inspirați, ce să mai! Dacă nu mergeam direct la o şcoală belgiană, poate nu aş fi învățat franceza şi flamanda cu atâta uşurință… da, flamanda a fost o surpriză, o surpriză frumoasă şi utilă. Recunosc că nu o mai vorbesc atât de mult ca înainte, dar mi-au rămas destule noțiuni pentru a mă descurca, acesta fiind rezultatul educației bilingve în şcolile din Bruxelles.

Pe când franceza şi flamanda erau limbile “de şcoală”, româna era limba “de acasă”. Nici nu era vorbă să o las deoparte şi nici nu îmi imaginam vorbind altă limbă cu părinții. Am încercat să mai trec pe franceză sau chiar engleză dar suna prea ciudat şi nu mi se părea natural. Cuvintele mami şi tati erau de mult spontane şi nu le puteam înlocui cu maman şi papa. Un alt exemplu sunt anumite cuvinte de alint (sau diminutive) în română care se traduce greu în altă limbă. Un alt cuvânt care nu poate fi tradus fără să îşi piardă din esența lui este cuvântul dor. In engleză, a avea dor de casă se spune to be homesick, care nu îmi dă acelaşi sentiment nostalgic. La fel cu tabla înmulțirii, nu o “aplic” decât în românește pentru că îmi încă mai păstrez în memorie rimele bine cunoscute. Când număr, depinde: pot să număr deseori în altă limbă dar când număr bani, trebuie neapărat să o fac în română. Altfel am impresia că îmi scapă ceva şi nu vreau să greşesc.

romania201108 809

(Grădina mătuşii mele la – din nou – Lepşa)

Sunt foarte mândră că încă mai vorbesc româna. Recunosc că nu scriu foarte mult dar încă mai citesc în română. Nu prea sunt familiarizată cu arhaismele (uneori, îi distrez pe părinți cu reacțiile mele la unele expresii sau cuvinte). Îmi aduc aminte de un curs din anul trei de facultate, care se chema Lingvistica limbilor romanice unde comparam diferitele caracteristici ale limbilor romanice. Bineînțeles, se nimerea să mai intervin când era vorba de română. Iată că într-o zi, când comparam cuvântul stejar în toate limbile romanice, profa ne spune că chêne (în franceză) se spune gorun în româneşte. Am rămas şocată şi chiar am crezut o fracție de secundă că mi-am uitat propria mea limbă. Când am ajuns acasă, am aflat că, de fapt, gorun este un arhaism si un regionalism. Unul din cuvintele pe care nu am să le uit cu siguranță!

romania201108 836

(O pădure în drum spre Lepşa)

Mă întristează când aud despre mulți părinți plecați in străinătate care refuză să mai vorbească limba maternă cu copiii lor, ca şi cum ar fi o povară de care trebuie să scapi. E păcat că nu îşi dau seama de aceasta greşeală, mai ales dacă acea limba este rară. Nu ai de unde să ştii când îți poate fi de folos şi în orice caz, limba maternă este un dar care ar trebui să fie prețuit. În cazul meu, dacă aş fi abandonat româna (o limbă care nu este foarte uşor de învățat), sunt sigură că mi-ar fi venit mult mai greu să o reînvăț mai târziu. Mă bucur că părinții m-au îndrumat bine. M-au invățat să nu uit de unde am plecat si mai ales să apreciez frumusețea diversității!

Enhanced by Zemanta

Nel blu dipinto di blu, felice di stare lassù…

Come si può parlare dell’italiano senza dire che è una delle lingue più belle del mondo? Come musica per le orecchie, l’italiano è anche la lingua del sole, del dolce farniente, dell’opera, di Manzoni, della pizza e del gelato (sempre i riferimenti al cibo)! Si potrebbe scrivere una vera storia d’amore tra me e la cucina italiana, che non manca mai di sorprendermi, anche se è soltanto una pizza margherita. Ah, la semplicità della margherita… Non so se parlare di cibo è veramente una buona idea, potrei parlarne per tantissime ore e questo m’incoraggia di fare razzia del frigo.

Perché ho deciso di aprendere l’italiano? Ho scelto di studiare le lingue romanze, francese e spagnolo principalmente. Ho studiato lo spagnolo per due anni al liceo e non volevo perderlo. Ma ho avuto anche la fortuna di poter studiare l’italiano, un sogno diventato realtà.

IMG_2790

(Vista dal Piazzale Michelangelo, Firenze, estate 2009)

Mi piacciono tutte le lingue, veramente. Se avessi una superpotenza sarebbe parlare tutte le lingue del mondo (anche con tutti i dialetti). Ma ho sempre voluto imparare l’italiano e tutto legato alla sua cultura. M’immaginavo che imparare l’italiano sarebbe abbastanza facile dal punto di vista del vocabolario ma forse non tanto dal punto di vista grammaticale. Ciao, caro congiuntivo! Ad essere sincera, avevo già studiato il congiuntivo spagnolo, quello che mi ha aiutato molto allora non posso lamentarmi.

Amo tanto l’italiano che nel’ultimo anno di laurea, ho deciso di andare a Siena per tre settimane, per migliorare il mio italiano. Volevo proprio andare nel ambiente toscano, conoscere altri italiani ma anche gente di culture diverse. Ho avuto la fortuna di visitare altre piccole città vicine a Siena, come Montepulciano, San Gimignano o Volterra. Non esiterei andare vivere in Toscana (comunque vediamo un po’ l’evoluzione della situazione economica e tutto questo tra alcuni anni).

Un’altra cosa che mi ha fatto innamorarmi dell’Italia è il cinema italiano e altri film come Vacanze romane (con Gregory Peck e la sola e unica Audrey Hepburn) o La baia di Napoli (con Clark Gable e Sophia Loren). L’umorismo italiano con tutti i gesti non manca mai di farmi ridere. Forse perché a volte mi fa ricordare l’umorismo rumeno.

Audrey_Hepburn_and_Gregory_Peck_on_Vespa_in_Roman_Holiday_trailer

Naples

Per finire con un più grande sorriso, ecco una delle canzione italiane più emblematiche!  🙂

L’art du code-switching

Deuxième article en français (dis-je en toute fierté). Quoi, seulement deux articles en français sur mon blog? À croire franchement que j’ai étudié les langues romanes en vain et je ne daigne même pas montrer mon amour envers celles-ci. Du grand n’importe quoi (grand changement de registre là, du coup)!

Bon, pour arranger tout ça et pour en même temps faire honneur à la Day of Multilingual Blogging (DMB), j’ai décidé d’écrire dans d’autres langues que l’anglais. Cette journée est en fait dédiée au multilinguisme et encourage les bloggeurs à écrire dans une langue autre que celle maternelle ou bien justement écrire dans leur langue maternelle si ce n’est pas le cas. Je dis: Yes, please! Dire « Oui, s’il vous plaît » n’a pas le même effet… si? On peut rester dans le franglais? Vous en pensez quoi? Je sens le regard des puristes de la langue française me flinguer (je dis ça sans vouloir offenser qui que ce soit, je suis romaniste après tout).

Tout ça pour en arriver où? Au code-switching, qui est aussi appelé alternance de code linguistique. Il ne s’agit pas seulement d’utiliser des néologismes comme tweeter ou bloggeur par exemple mais il s’agit de carrément alterner avec une autre langue. Ça peut être un dialecte ou carrément un autre registre linguistique. La seule condition pour que ce soit marrant (et compréhensible) est que votre interlocuteur parle les mêmes langues que vous.

J’ai entendu parler du code-switching pour la première fois pendant un cours de l’année passée, intitulé Multilinguisme et Sociétés. Quand la prof nous expliquait ce que ça veut dire, j’ai tout de suite pensé à moi et mes parents. Souvent, quand je parle roumain, il y a des mots qui me viennent spontanément en français plutôt qu’en roumain. Parfois, il m’arrive même de prendre le mot en roumain et le franciser… ce qui provoque des fous rires, surtout pour mes parents. La plupart du temps, ce sont des mots que j’utilise tous les jours. Plutôt ironique, non? Ça voudrait dire que je ne devrais pas avoir de difficultés à les employer en roumain… sauf que je passe 80% de mon temps à parler français donc automatiquement, je les emploie en français. Souvent, je préfère directement employer des mots anglais parce qu’ils sont moins évidents à traduire ou parce qu’ils n’ont pas vraiment d’équivalent en français.

Nous avons vu beaucoup d’exemples au cours, notamment celui du spanglish qui me fait toujours rire:

« Si tù eres puertorriqueno, your father’s a Puerto Rican, you should at least de vez en cuando, you know, hablar español. » (*)

(*) Extrait de Bilingualism Across the Lifespan: Aspects of Acquisition, Maturity and Loss écrit par Kenneth Hyltenstam et Loraine K. Obler. 

board

Un autre exemple intéressant est celui du portuñol. Ça fait un an que j’apprends le portugais et j’ai toujours l’impression de parler portuñol quand je réfléchis trop… je devrais peut-être réfléchir moins et faire plus de fautes… mais en portugais et pas en portuñol ! 😉

Screen Shot 2013-11-14 at 21.36.41

Beaucoup de gens voient le code-switching comme un signe de faiblesse. Les interlocuteurs donneraient l’impression de ne maîtriser aucune des deux langues et le code-switching amènerait à un appauvrissement de leur vocabulaire. Pour d’autres, le code-switching reflèterait une certaine richesse. Je ne suis pas contre le code-switching en soi du moment qu’on reste dans un milieu informel. J’avoue aussi que c’est quand même pratique quand on a la flemme. Les autres code-switcheurs, vous me soutenez, hein ? Ou alors je suis la seule lazy bum ? Ah ben là, feignasse aurait marché aussi, tiens…

 Bref, le monde serait vraiment moins drôle sans le code-switching. Vous ne trouvez pas? 🙂

Enhanced by Zemanta